Inaugurarea primului magazin Flori de IE
După ce, la finalul anului 2014, a luat naștere în spațiul virtual, Flori de IE a inaugurat oficial, duminică, 29 martie 2015, primul magazin, în cel mai mare mall din Capitală, Baneasa Shopping City.
Evenimentul este gândit ca o seară tradițională, de-a lungul căreia invitații vor redescoperi spiritul și valorile românești autentice.
Unul dintre momentele cele mai importante ale serii va fi recitalul muzical de inspirație folclorică, susținut de Nicolae Voiculet, unul dintre cei mai mari naiști ai României.
Modelele tradiționale sunt aduse în actualitate și căpătă o noua viață în magazinul Flori de IE.
Într-un decor minimalist, completat cu elemente de design inspirate din folclor, clienții vor putea găsi, pe de o parte, ii tradiționale — piese UNICAT — din colecția de bază Flori de IE, cu o vechime de peste o sută de ani, culese din toate regiunile țării și a căror autenticitate și vechime au fost atestate de către un expert etnograf, iar, pe de altă parte, o serie de ii noi, dar care transpun modelele vechi.